Două şcoli şi doi profesori români din Ungaria au primit decoraţii prezidenţiale din România


Comunitatea românilor din Ungaria se poate mândri deja cu şase persoane şi două instituţii care au fost distinse cu ordine prezidenţiale din România, în domeniile cultură şi învăţământ. În ziua de luni, 17 februarie, în cadrul unei festivităţi organizate la Ambasada României la Budapesta, consilierul prezidenţial doamna Sandra Pralong şi domnul ambasador Marius Lazurca au înmânat patru decoraţii prezidenţiale pentru două şcoli şi doi profesori români din Ungaria. Acestea au fost conferite de către Preşedintele României Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Naţionale a României din 1 decembrie 2019 în semn de apreciere şi recunoştinţă pentru profesionalismul şi dăruirea puse de-a lungul timpului, în slujba actului educaţional, pentru contribuţia avută la promovarea limbii şi literaturii române şi a imaginii României peste hotare, pentru susţinerea activă a culturii şi a valorilor româneşti”.



Festivitatea de la ambasadă a început prin intonarea imnului de stat al României și prin cuvântul de salut al ambasadorului Marius Lazurca, care a subliniat și importanța cultivării limbii române la comunitățile românești din afara granițelor, prin străduința, implicarea și dorința familiilor etnicilor români care trăiesc în aceste părți, dar și prin dăruirea și priceperea unor cadre didactice și şcoli, cum sunt și cele chemate acum pentru a primi aceste înalte distincții: Școala Generală Românească din Micherechi și Şcoala Generală „Lucian Magdu” din Bătania. Apoi, consilierul diplomatic Sava Diamandi a dat citire decretelor prezidențiale de premiere a celor două şcoli și două cadre didactice. Doamna consilier prezidenţial Sandra Pralong a înmânat Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Cavaler doamnei Mihaela Teodora Baicu, profesor misionar la Şcoala generală bilingvă de naţionalitate română din Micherechi și domnişoarei Simina-Ioana Gherţan, profesor misionar la Grădiniţa bilingvă româno-maghiară din Micherechi. În semn de deosebită apreciere pentru contribuția avută la promovarea limbii şi literaturii române și a imaginii României peste hotare, pentru susţinerea activă a culturii și a valorilor românești, s-a conferit Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer Şcolii generale bilingve de naţionalitate română, Micherechi. Acesta a fost preluat de către directoarea Ana Ruja. La fel, în semn de apreciere pentru contribuția avută la promovarea imaginii României peste hotare, a limbii şi literaturii române ca fundament al culturii și valorilor românești, s-a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F – „Promovarea culturii”, Şcolii Generale „Lucian Magdu” din Bătania. Distincţia înaltă a fost preluată de către directoarea Iulia Olteanu.


La rândul lor, toate cele patru doamne au mulţumit pentru această apreciere a muncii lor şi şi-au exprimat angajamentul de a continua păstrarea şi întărirea limbii române în Ungaria.


Festivitatea a fost urmată de ciocnirea unor cupe de șampanie și de o recepție oferită oaspeților din partea Ambasadei.
După amiază, doamna consilier prezidențial Sandra Pralong, însoțită de domnul ambasador Marius Lazurca, au vizitat și capela românească, parohia și așezământul monahal românesc din Budapesta, unde au fost întâmpinați de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, pr. David Pop, superiorul Așezământului Monahal și pr. Marius Maghiaru, protopopul ortodox român de Budapesta.
Eva Şimon



Alţi români din Ungaria, distinşi cu ordine prezidenţiale din România

Primul care a primit această înaltă decoraţie a statului român este artistul plastic Ştefan Oroian, distins în anul 2005 cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler.
Apoi, de Ziua Naţională a României, pe 1 Decembrie 2011, au fost distinse de către preşedintele de atunci al României, Traian Băsescu, două doamne: dr. Maria Berényi, filolog, director al Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria a primit decoraţia Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, iar Eva Iova-Şimon, redactor-şef al săptămânalului „Foaia românească” şi director al Editurii de Presă şi Carte Românească „NOI” a fost onorată cu decoraţia Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer.
Tot preşedintele Traian Băsescu l-a decorat, în anul 2014, şi pe Preasfinţitul Episcop Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, la categoria Culte.
Ordinul „Meritul Cultural” a fost înfiinţat în 1931, prin Decretul Regal nr. 2680/1931.
(În numărul următor al Foii româneşti vă vom prezenta istoricul acestor ordine şi medalii ale României.)

Comentarii